I left my heart in Petra

   Orașul antic din Iordania, Petra, poate fi inclus, cu siguranță, în destinațiile de top unde îți dorești să ajungi. Eu m-am îndrăgostit și îmi doresc cu aceeași ardoare pe care am avut-o la început să ajung din nou acolo.

   Fiind un oraș vechi, de mii de ani (se presupune că a fost construit în secolul VI, înainte de Hristos), acesta a fost capitala nabateenilor, un popor semitic, însă și o importantă rută comercială din Orient. Pe atunci, numele orașului era Rekem și apare în manuscrisele de la Marea Moartă.

   Încă de când treci porțile orașului, simți că pășești într-o altă lume. Deși este un oraș locuit de beduini, ai putea să pariezi că este pustiu și singurii care îi trec pragul sunt turiștii. Totul pare rupt dintr-un alt univers, și deși la început ai impresia că ai intrat în deșert, pe măsură ce înaintezi, realizezi cât de mult îți place și vrei din ce în ce mai mult. Vreți să știți dacă Petra provoacă dependență? Eu cred că da! Asemenea unui viciu. Nu cred că te poți sătura de asemenea priveliște sau de liniștea sufletească care te cuprinde încă de cum pășești în oraș. 

   Totul este sculptat atât de frumos, parcă de mâna unui meșter, care și-a petrecut până la ultima zi din viață făcând asta, fiind singura lui mândrie. După ce treci de porțile orașului, ești întâmpinat de o potecă destul de lată, aparent banală, pe unde trec turiștii, paralelă cu o stradă pietruită pe care trec beduinii cu trăsurile trase de cai, cu asinii și cămilele. Drumul este împodobit pe ambele părți de câteva clădiri săpate în stâncă, grote, trepte, care nu te duc cu gândul la nimic spectaculos. Însă pe măsură ce înaintezi, după ce treci de acest drum, începe cu adevărat măreția: Canionul. 

   Canionul, numit Siq, are pereții foarte înalți, șlefuiți de torente, iar straturile de rocă te duc cu gândul la înghețata de caramel îmbinată cu fistic, culorile și texturile fiind cu adevărat spectaculoase. Pe alocuri, este foarte îngust, razele soarelui abia pătrund, însă de cele mai multe ori, dacă te uiți în sus, albastrul cerului se îmbină perfect cu pereții roșiatici ai Canionului. Lungimea acestuia este de aproximativ 2 km, lățimea alternează între 3 și 12 m, iar înălțimea poate ajunge și la 50 m pe alocuri. Timpul zboară imediat atunci când parcurgi traseul, iar distanța pare doar un număr, deoarece frumusețile Canionului nu au nici timp, nici spațiu.

   Și când crezi că ai văzut totul, fiind profund impresionat de Canion, la capătul acestuia ajungi la „Trezorerie” - Al Khazneh, unul dintre cele mai celebre situri arheologice din lume, sculptat în stil grecesc, având o înălțime de 42 m. Efectiv, simți cum ți se taie respirația și ai impresia că ajunge până la nori. Este grandios, spectaculos și în același timp impresionant, când te gândești cum ar fi putut sculpta cineva o astfel de capodoperă. Se zice că această sculptură a fost realizată de sus în jos, iar numele pe care îl poartă, Trezoreria, vine de la o legendă care spune că bandiții și conducătorii și-au ascuns averile în vârful stâncii. O altă legendă spune că aceasta este de fapt un mormânt sacru. Povești care, în opinia mea, contribuie foarte mult în completarea vizualului și în motivarea de a vizita Petra, sau de a reveni, pentru cei care deja au vizitat.

  Precizez că traseul pentru realizarea fotografiilor de sus este foarte anevoios! Poteca este foarte abruptă, durează aproximativ 30 de minute să urci, însă la coborâre este mult mai ușor. Bineînțeles, acest lucru nu este posibil fără locuitorii orașului, care sunt familiarizați cu traseul și sunt foarte prietenoși, în pofida faptului că ni s-a spus să nu intrăm în contact cu ei, pentru că sunt hoți și înșeală turiștii.

   Am avut norocul să cunoaștem un băiețel, de 16 ani, pe nume Ali, căruia doresc să îi mulțumesc pe această cale, deoarece fără el eu nu aș fi reușit să urc. M-au motivat foarte mult atât el, cât și sora mea, reușind după vreo două tentative de a mă da bătută să ajung la 50 m altitudine. Ceea ce am trăit a fost unic! Și chiar a meritat tot efortul. Oamenii păreau furnici, iar priveliștea este de neegalat. Aș vrea să vă fac cunoștință cu Ali, iar dacă aveți vreodată posibilitatea să ajungeți în acest loc minunat, să aveți încredere în el. Vreau să preciez și că nu a vrut să ne ia prea mulți bani, am negociat și am ajuns la suma de 10 dinari (moneda Iordaniei), însă la sfârșit i-am dat mai mult, pentru că e un copil foarte simțit și o companie extraordinar de plăcută, de un pozitivism ieșit din comun.

   Și când crezi că ai văzut totul, surpriză: drumul continuă! În dreapta Trezoreriei, imediat după stâncă, se ivește o potecă îngustă, care duce într-un platou imens, pe „Strada Fațadelor”, după care urmeză un amfiteatru semircular, unde aveau loc spectacole în urmă cu mii de ani.

   Din păcate, traseul nostru s-a oprit aici, deoarece am avut la dispoziție doar câteva ore, iar pentru a reuși să vezi toate frumusețile Petrei, ai nevoie de cel puțin o zi! Indicat ar fi să rămâneți peste noapte aici și să dormiți cu beduinii, să pueți vedea orașul și după lăsarea întunericului. Cel mai probabil va fi o experiență unică și în același timp vă veți încărca cu foarte multă liniște, energie pozitivă și cu siguranță veți rămâne cu imagini de neuitat.

I left my heart in Petra!